Cel de-al treilea proiect expozițional dintr-o trilogie pe care artista a conturat-o în jurul simbolisticii fluviului. Oana Ionel sintetizează la nivel vizual o serie de aspecte conceptuale precum: granița ca invitație și nu ca limită, raportul dintre ziduri și punți, conexiunile culturale de-a lungul fluviului, diversitatea scenariilor epistemice în regiunea danubiană.

Pornind de la munții Pădurea Neagră, parcurgând peste 10 țări, Dunărea poate fi considerată cel mai relevant fluviu European din punct de vedere cultural. Adesea identificată ca un simbol al diversității europene, Dunărea rămâne martorul tăcut, întruchipând totodată depozitarul istoriei asimilate de bătrânul continent.

Într-o realitate în care tendința de a construi ziduri pare mai puternică decât cea de a crea punți, apare chestionarea asupra modului optim în care o diversitate culturală poate coexista într-un spațiu comun. Un prim răspuns ar putea fi creionat în jurul noțiunilor de respect, empatie și toleranță. De-a lungul fluviului, granițele devin permeabile, se astractizează, se metaforizează, zona danubiană devenind un spațiu comun în care se vorbesc peste douăzeci de limbi. Această permeabilitate culturală este ilustrată prin lucrări precum "Câmpuri morfice" sau "Granița ca invitație". Prin seria de picturi intitulată "Ada Kaleh" - realizate în ceară și aur - se readuce în discuție Dunărea ca instrument și totodată ca receptac al memoriei: în anul 1970, insula Ada Kaleh a fost scufundată în mod intenționat sub apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I.

La nivel vizual, expoziția propune o experiență imersivă în ample spații abstracte ca simboluri ale vieții înconjurătoare vibrante, reconfigurând o posibilă hartămnemonică a fluviului, dar mai ales, a poveștilor sale secrete.