Proiecție film "Totul se termină cu bine"
TOTUL SE TERMINĂ CU BINE (Republica Cehă, 2022)
Regie, imagine: Miroslav Janek
Regină sau albină-mamă, trântori și muncitori. Hărnicie, cooperare și altruism, toate în numele unei comunități funcționale care nu lasă loc de egocentrism. „Totul se termină cu bine” este un eseu poetic ce descrie fascinanta lume a stupilor, ale căror structuri sunt un exemplu pentru societatea umană. Prin observarea insectelor și conversații cu apicultorii, precum și din referințe la opera lui Radomil Hradil, „Albinele și lumea lor”, descoperim că albina, cea mai importantă creatură de pe Pământ, a devenit o specie pe cale de dispariție, din cauza lăcomiei și egoismului omului. Este clar, totuși, că totul va fi bine pentru Pământ, cu sau fără omenire…